Daca am compara mintea umana cu un minunat teatru, unde credeti ca se afla majoritatea oamenilor? Pe scena, regizand sau jucand piesa – sau in sala, ca spectatori pasivi ai conflictelor, pierderilor si dramelor care au loc? Dar dumneavoastra, unde va aflati? Pe scena sau in sala?
— Augusto Cury – “Fii propriul tau lider”

Iata o intrebare esentiala. Cine conduce spectacolul propriei vieti? Actorul principal (noi insine) sau multitudinea de actori secundari (alte persoane) cu care interactionam permanent? Sinele nostru real sau multimea de sub-personalitati ale Ego-ului?

In mod normal, o parte din viata suntem condusi “din afara” – insa vine momentul in care ne recapatam posesiunea asupra propriului destin. “Fiul ratacitor” se intoarce acasa, intreaga fiinta e in sarbatoare. Dupa multe caderi, calatorii, pericole infruntate… in cele din urma, aventura se incheie.

Ratacirea

Am ratacit prin lume de la un loc la altul cand de fapt a fost doar o aventura prin “cotloanele” propriei minti. Am avut un singur scop – a ne regasi identitatea, cine suntem noi cu adevarat. A trai experienta ca suntem mai mult decat o simpla fiinta muritoare, limitata.

Daca ar fi sa exprimam aceasta idee in termeni stiintifici, am putea spune ca am trait majoritatea timpului intr-o stare a creierului predominant “Beta” (e vorba de undele cerebrale observabile prin Electroencefalograma – EEG). O stare caracterizata prin atentia activa indreptata asupra mediului din jur, in care identificarea emotionala cu lumea, pericolele si provocarile ei este la nivel maxim.

Treptat, prin meditatie, rugaciune, introspectie sau alte metode utilizate de mii de ani ne-am apropiat mai mult de unitatea fiintei interioare. Am coborat prin Alfa, Theta, am descoperit ca de fapt Divinitatea pe care o credeam in afara si care era chiar inauntru. Si ne puteam conecta cu ea cand invatam sa rezonam in Delta sau dincolo de ea. Am imbinat spiritualitatea cu stiinta si ne-am recapatat constiinta intregului si a iubirii neconditionate.

Chemarea

Nu toti am ajuns acolo, evident. Caracteristica omenirii in acest moment este tendinta catre cei doi poli. Extrem de multi catre Beta inalt ca urmare a stimulilor din mediu care ii tin acolo – efect al identificarii cu materia prin frica. Dar, in acelasi timp, din ce in ce mai multi catre Delta, trecand prin pasii intermediari – efect al identificarii cu spiritul prin iubire.

Suntem chemati sa facem ordine pe scena mintii, sa punem actorii secundari la locul lor, in planul doi. Si, prin iubire, sa revenim in prin plan pe scena stralucitoare, in lumina vibratoare a Sinelui – piatra de temelie a creatiei.

Suntem chemati sa invatam sa ne cream propriul film (sau teatru) in minte, in mod constient. Este inevitabila intalnirea noastra in acest plan material cu propria noastra creatie. Va fi o intalnire placuta sau una ce ne va lasa un gust amar?

Creatia holografica

De fapt asta nu intelegem, de cele mai multe ori. Ca “scena” jucata in teatrul mintii este la fel de reala cu “scenele” pe care le jucam in teatrul existentei.

Avem in noi, ca in “Star Trek”, un Holodeck – un adevarat laborator ce genereaza anumite “realitati” programate – de noi, actorul principal, Sinele sau de altii, actorii secundari (sub-personalitati interioare). Creatiile holografice ale mintii noastre. Sunt ca niste seminte la inceput. Insa plantate in solul Universului si hranite cu ganduri, emotii si atitudini constructive, se vor transforma in frumoase flori. Pe care, intr-o buna zi, le vom intalni in drumul nostru si ne vom desfata cu parfumul lor, amintindu-ne ca noi suntem cei ce le-am insufletit.

In acest etern Acum, in care separarea constiintei noastre in trecut-prezent-viitor reprezinta una din cauzele esentiale ale suferintei, nicio experienta imaginara a mintii nu este pierduta pentru totdeauna. Cu toate raman inregistrate, unele mai adanc, altele mai “la suprafata”, deschizandu-se din cand in cand prin “feresterele memoriei”.

Iar noi ne putem “rescrie” trecutul acesta relativ si construi viitorul dorit prin creatii holografice pline de viata si armonie. Suntem invitati sa ne folosim toate resursele pentru a trece dincolo de “vizualizare” sau “visul diurn” inconstient. Teatrul viu din minte, ca si cand ne “experimentam” pe noi insine in trecutul rescris si viitorul ales reprezinta modul in care intregul univers ne va raspunde.