E fascinant cum ne sabotam propriile visuri. Cred ca undeva in devenirea noastra ne-am pierdut nevoia de a face nebunii frumoase. Pacat. Pacat pentru ceea ce ar putea ele aduce. Putina fericire, putina durere, un pic de dor si-un pic de suflet. Dar revin la visuri si la nevoia noastra de a ni le auto-sabota.

E cazul si momentul aici sa fac o scurta diferentiere intre vise si visuri, inainte sa imi expun parerea ochiometrica asupra intamplarilor fericite din viata.

In primul rand, dati-mi voie sa nu fiu de acord cu utilizarea Dex-ologica a celor doua cuvinte: vise/visuri. Nu sunt unul si acelasi lucru! Pot sa fiu de acord ca ambele reprezinta ”faptul de a visa” (cf.Dex). Daca este in schimb sa facem o diferentiere, am putea spune ca visele sunt imagini in somn iar visurile sunt aspiratii.

Dar, in ce le priveste pe cele din urma, dati-mi voie sa nu fiu de acord cu Dex-ul – din nou: Visurile nu sunt iluzii desarte, ganduri, idei, aspiratii irealizabile. Ele sunt – daca vreti – aspiratii. Dar nu irealizabile! Ele pot deveni irealizabile. Si, va vine sau nu sa credeti, la asta ne pricepem. Da, stim sa facem din propriile noastre aspiratii ceva irealizabil.

Visuri devenite realitate sau nevoia de a face ceea ce simti… inca o data-n viata

Intamplarile fericite, asa cum stim cu totii, nu vin in fiecare zi. Vin cateodata. Iar daca stau, depinde doar de noi. De cele mai multe ori le luam in brate, le strangem la piept si le pastram ca pe niste frumoase amintiri. Atat! Si e frumos. E frumos pentru ca ne umplu de energie si ne sunt material de… ganduri bune…

O mica parte din aceste intamplari le transformam in realitate, le luam de mana si incepem un frumos tandem – in doi. Si e din nou frumos, pentru ca ne luam angajamentul sa dainuiasca intamplarea. Nu e usor, nu e nici greu, problema de la o vreme e ca nu mai stim care a fost intamplarea sau in ce s-a transformat.

Si acum ajung la intamplarile fericite si la nevoia de a face ceea ce simtim. Cu ce vin ele? Cu fluturasi, cu zambete, cu ochi patrunzatori si plini de drag… Cu actiune daca vreti. Si, asa cum cred adeptii puterii creative, actionam doar cand simtim. Daca nu avem pasiune si energie pentru a actiona, nu vom actiona. Pana la urma puterea creativa ajunge la fierbere doar cand intalneste energia din fiinta noastra.

Suprimarea propriilor noastre sentimente este ceea ce ne creeaza problemele. Adica ne blocam curgerea lina a energiei unei vieti creative suprimand ceea ce simtim. Trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna ca putem aspira la puterea noastra creativa doar daca ne dam ocazia sa facem alegeri. Si putem alege sa facem ceea ce simtim, sa actionam mana in mana cu intamplarile fericite.

Ne place sa credem despre noi insine ca nu suntem simpli spectatori si ca scena vietii ne apartine. La fel si eu. Iar daca joc, daca totul e un teatru sau e real, ei bine, cine esti tu ca sa ma judeci?