Mecanismul cognitiv al anxietăţii - procesele cognitive şi comportamentale  fiinţei umane sint atât de complexe încât sunt greu de redus la simple elemente. Cu toate aceste studiile clinice arată că mecanismul anxietăţii poate fi grupat în patru reguli de bază (Leahy, 2009):

1. Detectarea pericolului - prima regulă este identificarea cât mai rapidă a pericolelor sau a stimulilor anxiogeni. Dacă copilul are o frică de păianjeni atunci acesta va recurge la o detectarea cât mai rapidă a insectelor atât în contexte în care acestea pot să apară cât şi în contexte imaginate. Dacă copilul are frica de a nu fi respins de către ceilalţi  va fi atent la detectarea tuturor semnalelor care ar putea să exprime o expresie facială ambiguă şi care implicit determină ostilitate. Dacă copilul se îngrijorează cu privire la starea lui de sănătate atunci atenţia lui va fi captată de orice informaţie audio sau vizuală care prezintă un conţinut de vulnerabilitate sau risc faţă de o eventuală patologie.
2. Catastrofizarea pericolului - următorul pas în mecanismul anxietăţii este interpretarea automată a pericolului ca un dezastru. Dacă un colega de clasă nu a fost suficient de prietenos în timpul unei activităţi, adolescentul îngrijorat îşi va asuma responsabilitatea pentru starea de spirit a colegului, generand „produse” cognitive de genul am greşit cu ceva, nu trebuia să-i vorbesc astfel …etc. Un punct întunecat pe piele reprezintă un semn pentru o boală incurabilă, iar un zgomot auzit în timpul nopţii este interpretat ca fiind un posibil act de vandalism sau atac. Orice element (comportament, stimul, context) care nu corespunde unui tipar de aşteptări este un eventula risc pentru o situaţie dezastruoasă.
3. Controlul asupra situaţiei - a treia regulă este încercarea de a controla anxietatea prin controlul lucrurilor/obiectelor din mediu. Dacă mâinile intră în contact cu un germen, este obligatorie fuga la chiuvetă pentru a spăla orice urmă de microb. Dacă a scris un referat va recitii tot materialul de  nenumărate ori pentru a corecta orice greşeală. Dacă are un gând negativ va depune eforturi consistente pentru a elimina sau uita acel conţinut cognitiv – chiar dacă astfel se produce o sporire a gândurilor indezirabile.
4. Evitarea sau ieşirea din situaţie – o alternativă pentru controlul situaţiei este evitarea acesteia în totalitate sau ieşirea imediată din situaţie. Dacă adolescentul este îngrijorat că ar putea să primească o notă mică la şcoală va refuza să meargă la şcoală sau dacă totuşi va merge va face tot posibilul să chiulească de la ora la care urmează să primească o notă. Dacă îi este frică de un eventual atac de panică va face tot posibilul pentru a evita spaţiile în care ar putea să apară acesta: lift, maganin comercial, teatru etc. Va evita să mergă la şcoală singur pentru că-i este frică de câini sau va fugii de fiecare dată în patul părinţilor deoarece îi este teamă de întuneric.

Acestea sunt „regulile” care definesc mecanismul anxietăţii şi care pot funcţiona ca „puteri” absolute care psihic îl paralizează pe copil.   Dacă analizăm conţinutul acestor reguli putem constata că ele definesc un set de credinţe – care conferă autoritatea regulilor. Sistem de credinţe care îl fac pe copil sau adolescent vulnerabil în raport cu propriile anxietăţi.

Psih. Gyorgy GASPAR