| Informatie si aberatie (I) |
|
Comunicarea este probabil unul dintre marile castiguri ale timpurilor recente: a ajuns la o dezvoltare prin care pune in contact instantaneu oameni din toate colturile lumii, se ofera informatii despre orice subiect din nenumarate surse in timpi incredibil de mici. Fiecare dintre noi are acces la un volum de informatii inimaginabil pentru orice om de stiinta acum 100 de ani. Putem afla in 10 minute informatii care altadata ar fi necesitat parcurgerea a zeci de carti. Castigul este, firesc, enormDar asta nu e totul si exista tot atat de firesc, un revers al medaliei: daca avem mijloacele de comunicare rapida atunci ele trebuie ocupate cu ceva. Daca putem comunica, ar fi pacat sa nu o facem si chiar daca nu avem ce sa comunicam, putem inventa repede ceva. Problema comunicarii s-a transformat deci intr-una a nevoii unui flux continuu de comunicatie. Intr-o piata libera cum este cea de astazi fiecare nevoie isi gaseste un “antreprenor” gata sa o rezolve. Cu asa multa informatie la indemana, fiecare om se crede “informat”, vigilent si spirit critic care are ceva de spus, un ceva ce TREBUIE spus. Suntem astfel ingropati in “informatie” care adesea nu are absolut nicio valoare. Traim intr-o lume mustind de informatie si ne complacem a ne ineca in ea, a ne lasa dusi de ea incotro vrea cel care ne informeaza. Cum reactionam si ce trebuie sa facem in fata unei informatii?Ce trebuie retinut si ce nu, pe ce merita sa-ti consumi timpul si pe ce nu merita sa intarzii nici macar 5 secunde? Iata intrebari care necesita spirit critic si discriminare: nu tot ce sta scris pe internet sau apare la televizor e bun (ba chiar o vasta majoritate e gunoi pur). In locul unor explicatii suplimentare o sa folosesc exemplul concret al unei astfel de informatii. Dintre multele opinii vehiculate prin presa, una incepe sa-si faca loc cu o frecventa parca din ce in ce mai mare. Nu e de mirare intrucat se refera la un fapt care ne priveste pe toti si asta intr-o masura foarte mare: se vorbeste despre sfarsitul lumii. Frecventa tot mai mare a vehicularii acestei opinii este de inteles intrucat termenul scadent nu este intr-un viitor incert ci peste aproximativ 2 ani: 22 decembrie 2012. Continutul informatiei poate fi structurat dupa cum urmeaza:
Acestea sunt datele oferite. Putem pe de-o parte sa le acceptam ca atare (ceea ce nu e recomandat) sau putem sa analizam putin “materialul” oferit. Dar despre aceasta mini-analiza vom vorbi in articolul urmator, maine. |