Iata si continuarea povestirii de ieri…

7 august 1911.
La vreo doua zile distanta de Belém, John isi face calcule. Stransese in total, considerand si plantele deja trimise in Anglia, vreo 14 000 si ceva de plante. Vor fi amenajate astfel vreo 7 sau 8 hectare, mai mult decat suficient pentru ceea ce va fi o stire de prima pagina pentru The Times.

E noapte, destul de cald si tantari in jur. Luna plina. Oarecum liniste. Iese din cort si se plimba. Il macina ceva. Promisiunea pe care si-o facuse el insusi in sinea sa. Sa aduca ceva cu adevarat remarcabil. Incepe sa se plimbe in jur, nefiind ingrijorat ca ar putea sa-i deranjeze pe ceilalti care oricum dormeau de ceva timp. E ultima noapte acolo, inainte sa se intoarca definitiv.

Observase de mult florile care cresc pe trunchiurile copacilor. Chiar luase cateva astfel de exemplare pentru expozitie. Dar floarea asta, pe care tocmai o zarit-o, e diferita. E mult mai deosebita decat restul. In primul rand, infloreste chiar acum in fata lui. In plus, culoarea, forma sa. O priveste fascinat cum infloreste.

Priveste in jur parca putin nedumerit. Se pare ca a trecut mai mult de un sfert de ora. Dar ce moment!

A doua zi niste localnici ii confirma faptul ca a gasit Iakape, floarea care infloreste o singura data in viata. Infloreste (rapida ca o sulita asa cum e descrisa metaforic de catre localnici) cand se maturizeaza si e cautata cu ardoare de tinerii unui trib atunci cand trebuie sa plece la sfarsitul celei de-a 18 veri a vietii lor pentru a o gasi si a o aduce in sat, semn ca s-au maturizat ei insisi, acesta fiind ritualul lor initiatic.

John ii va spune Aechmea de la cuvantul grecesc “aichme” (sulita) si o va prezenta, conservata, in ianuarie 1912, la expozitia de la Kew. Mai mult, in momentul vizitei lui George V, aceasta floare ii va fi daruita sotiei regelui, Queen May. Da fapt, Aechmea traieste incepand cu luna mai, astfel ca reginei i-a placut tare mult acest gest simbolic. A fost intr-adevar stirea saptamanii in The Times.

19 martie 1912.
John primeste din partea regelui cateva bilete pe care le poate folosi pe orice cursa cu vaporul, oriunde. Pesemne regele fusese impresionat de expozitia organizata. Imediat ajunge la Smith si-i daruieste acele bilete, pentru el si intreaga sa familie pentru a-si vedea visul cu ochii, sa deschida un bar in New York.

Cum vor ajunge acolo? Simplu, din Southampton pleaca pe 10 aprilie cel mai mare transaatlantic construit vreodata, Titanic. Iar John va avea grija de barul Smith’s (si nu-i va schimba niciodata denumirea), si-a vazut visul cu ochii si doar ce si-a stabilit si data nuntii alaturi de o tanara nepoata a sefului sau de la Kew de care se indragostise. Plus ca se gandeste la diverse colaborari cu distilerii cu traditie din Scotia si Irlanda, pentru a asigura clientilor sai cel mai bun whisky.

15 aprilie 1912.
Stirea anului in The Times: Titanicul s-a scufundat! John afla abia a doua zi. Insa el asteapta o minune. Pentru ca a trait minuni si le traieste mereu. E optimist si spera. Asa e el.

12 iulie 1912.
John primeste o telegrama de la New York. “Suntem toti bine. Multumesc. Smith.” John traieste si va trai in continuare minuni, mereu. Asa e el.

ianuarie 1913.
La un an de la expozitia lui John si la doi ani de la momentul cand fiecare dintre ei spusese ce vise are, John primeste o noua telegrama. “Am deschis barul. Se numeste John’s. Te astept cu un Jigger.” Asa e el.

Noi cum suntem?